VIDEO EXCLUSIV | Generalul Dan Voinea dezvăluie marile secrete din Decembrie 1989: „Cine a tras până în 22, a continuat să tragă și după 22!”

Publicat: 21/12/2023, 20:30
Actualizat: 21/12/2023, 20:39

Au trecut 34 de ani de la momentul Decembrie 1989. Au fost zile de mare tensiune, zile de teroare, poporul român și-a strigat libertatea în stradă. Cu un preț prea mare pentru a fi vreodată uitat. Au fost zilele unei profunde rupturi de macabra “Epocă de Aur” a lui Nicolae Ceaușescu, de un regim dictatorial, de o lungă perioadă de timp, prea lungă pentru a nu lăsa sechelele adânci, identice unei boli mutilante. Invitat la Gândul Exclusiv, generalul Dan Voinea a dezvăluit secretele unei revoluții contaminate.

În tot acest răstimp, nici măcar istoricii  nu au reușit să se pună de acord cu un răspuns clar la multe dintre întrebările care ar fi putut contura adevărul acelei răscruci. Desigur, adevărul istoric diferă cumva de adevărul juridic, dar cel din urmă ar fi putut da tușa finală pe pânza tabloului numit “Decembrie 1989”.

Unii spun că ar fi fost o revoluție de la cap la coadă, alții sunt categorici când susțin că ar fi fost o lovitură de stat. Culmea, mulți dintre ei au trăit din plin acele zile, s-au aflat în locuri-cheie ale mișcărilor de stradă, alții au fost participanți sau martori activi ai măcelurilor din orașele-martir ale României. Puținii care au ajuns la putere și au gustat din mierea democrației au lăsat în mod voit să se aștearnă praful peste memoria colectivă și peste dosare în care se strânseseră destule probe pentru ca cei vinovați de morții și răniții Revoluției să își primească pedeapsa.

Dosarul Revoluției, deși a trecut atâta timp, nu are o finalizare în Justiție. Unul dintre cei care poate elucida părți misterioase din arhiva nescrisă a acelor zile istorice este generalul Dan Voinea, procuror militar care a trimis în judecată mai multe dintre cauzele importante legate de evenimentele din Decembrie 1989 și care cunoaște foarte multe aspecte ce nu au fost evidențiate până acum nici măcar în rechizitoriul care a fost finalizat de către un alt șef al Parchetelor Militare care, recent, s-a și pensionat.

Invitat în platoul de la Gândul EXCLUSIV, generalul Dan Voinea a făcut câteva dezvăluiri prețioase legate de momente extreme din timpul Revoluției, mai ales că a fost, după cum se știe, procurorul din procesul-simulacru de la Târgoviște, încheiat cu execuția rapidă a cuplului Nicolae și Elena Ceaușescu, dar a și anchetat, după 1990, dosarele Revoluției de la Timișoara, Sibiu, Cluj, toate acestea finalizate în instanță cu condamnări.

Ce a urmat cu restul se știe. Ping-pong cu cauza Revoluției, de la Secția Parchetelor Militare la instanță și invers. O tergiversare care cu greu își poate găsi argumente ce țin de un raționament juridic fără reproș.

“Adevărul este dureros pentru cei care nu suportă adevărul!”

Aceasta este concluzia la care a ajuns fostul șef al Parchetelor Militare, generalul magistrat Dan Voinea, care cunoaște istoria dosarului Revoluției din 1990 până azi.

“Adevărul este dureros pentru cei care nu suportă adevărul. Și, în cazul nostru, avem destui care au contribuit, în timp, așa, la tăinuirea multor adevăruri legate de decembrie 1989. (…)
Trebuie să ne raportăm la cei care aveau obligația să spună adevărul poporului român. Mă refer aici în primul rând la justiție, care a avut și are încă în gestiune dosare care privesc evenimentele din decembrie ’89.

Istoricii care nu reușesc să stabilească exact ce s-a întâmplat în 1989 și avem o obligație față de tânăra generație, adică la școală, copiii ar trebui să învețe la istorie  s-a întâmplat în 1989. Mai mult decât atât, adevărul este și cel care poate să facă pace în societatea românească, pentru că este într-adevăr cum ați zis dvs. la început, este divizată lumea la noi nu se știe cam ce a fost și se urmărește să se continue această divizare”, a spus generalul Dan Voinea la Gândul Exclusiv.

“Am găsit dosarele rezolvate cu neîncepere și nelucrate!”

În legătură cu finalizarea în instanță a marelui dosar al Revoluției, gen. Voinea a declarat la Gândul Exclusiv:

“Punctual, până în 1995, absolut toate dosarele legate de victimele de la Revoluție și de la Mineriade au fost rezolvate cu neînceperea urmăririi penale, fie a fost invocată eroarea de fapt, că, vezi Doamne, au crezut că-i terorist respectivul și au tras în el, dar de fapt nu era terorist. Deci s-au invocat tot felul de motive până când s-au clasat toate dosarele. Adică, în momentul în care eu am fost numit pe timpul domnului președinte Constantinescu să mă ocup de aceste dosare, eu le-am găsit rezolvate, rezolvate și cu neîncepere și nelucrate. Și a trebuit să duc o muncă foarte mare pentru infirmarea acestor soluții. De dosarul Mineriadei nici nu se vorbea atunci, nici nu exista dosarul, însă a fost politica”, a explicat Dan Voinea.

Procurorul din procesul Ceaușeștilor a susținut că puterea post-decembristă s-a bazat pe uitare în cazul crimelor de la Revoluție.

“A fost politica puterii post-decembriste de a nu se spune adevărul, de a se închide aceste dosare, pentru că toate plângerile părților vătămate și nu numai, toate memoriile adresate procurorului general de către asociațiile răniților, asociațiilor victimelor din Decembrie ‘89 au primit același răspuns.

S-au clasat toate, și vedeți, în memoria victimelor, faptul că nu le spui adevărul, nu înseamnă că ele uită. Deci puterea s-a bazat pe uitare, că trece mult timp și ci pe cine mă interesează, pe cine, cum să nu.

Pentru că erau foarte multe persoane care au pierdut pe cei mai dragi din familie, că era copil, că era tată, că era frate, că era prieten și asociațiile care s-au format au cuprins toate aceste doleanțe ale lor să se afle adevărul și au făcut presiuni.

Bineînțeles că presa a fost cea care a ținut în tensiune până la urmă pe cei din justiție”, a spus generalul.

Cine a tras noi după 22 ?

Este o întrebare veche de 34 de ani,  la care nu s-a răspuns niciodată cu exactitate. Iată opinia primului anchetator în dosarele Revoluției:

“Cine a tras până în 22 a continuat să tragă și după 22. Deci nu există o separare  a puterilor după 22! Avem aceeași putere, dacă vreți, represivă, care a acționat începând din 17 și care a continuat până în 25, că după 25 nu s-a mai tras”.

Generalul Dan Voinea a explicat în detaliu de ce a încetat represiunea după 25 decembrie.

“După 25 au fost accidente sau incidente izolate. Dar actul de represiune la nivel național a încetat în 25. Și aici aș vrea să punctez un aspect de care nu vrea să țină cont nimeni. Deci, Ceaușescu dăduse ordin să se instaureze starea de necesitate. În starea de necesitate, toată comanda politică, administrativă, revine comandantului suprem.

Toți trebuie să execute ordinele comandantului suprem, iar cine nu execută ordinul comandantului suprem poate fi executat pe loc. Deci nu se mai aplică regulile de drept comun. Eu am luat multe declarații de la soldați, mi-au spus că au fost amenințați că vor fi împușcați dacă nu execută ordinul comandanții lor, care, la rândul lor erau supuși ordinului.

Deci cam așa au stat lucrurile. Ei erau militari care executau niște ordine, n-aveau treabă cu politica, n-au avut treabă cu… decât că executau niște ordine”, a mai spus Dan Voinea.

Urmăriți interviul integral:

CITIȚI ȘI:

ANALIZĂ | Traseul sinuos al dosarului Revoluției Române din 1989. Trei decenii, niciun vinovat și semne de întrebare rămase fără răspuns: „Eroii nu au ideologie, merită adevărul!”

VIDEO – Tu știi de ce ne-am luat rația de libertate? Dan Voinea: Zeci de mii de țărani au intrat în pușcărie pentru că au îndrăznit să ia de pe câmp resturi de porumb

Adina Anghelescu
Cunoscut jurnalist de investigatii, generatia presei anilor '90, prin condeiul căreia au trecut toate marile scandaluri ale ultimilor 30 de ani. Licențiat mai mult
Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Finală Elena Lasconi - Călin Georgescu, la prezidențiale? Ce arată datele acum despre Ciolacu
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cum a funcționat rețeaua uriașă și sofisticată construită pe Tik Tok pentru Călin Georgescu, pe...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
Detalii nebănuite despre soția lui Călin Georgescu. Cristela are o meserie total diferită față de...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi măreşte diferenţa faţă de Marcel Ciolacu, care a căzut...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Elena Lasconi, prima reacție după ce a intrat în cel de-al doilea tur al alegerilor...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Verificarea ITP, în continuare blocată. RAR a anunțat când se va remedia problema
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Rezultate parţiale. Elena Lasconi, 19,17% - Marcel Ciolacu 19,15%. Aproape...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Dezvăluirea momentului despre Călin Georgescu. Dan Diaconescu aruncă bomba. Nu știa nimeni
Cine e fiul lui Călin Georgescu. A fost colegul de cameră al lui Novak Djokovic
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
”The Apprentice”, filmul care dezvăluie latura controversată a lui Donald Trump, respins de actorii de...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Postul are efecte semnificative în creierul uman, a descoperit un studiu